marți, 1 septembrie 2009

Au fost nopti in care nu putea dormi,in care se gandea la ea.Stia ca e totul in regula,doar ca un sentiment de neliniste ii umbrea judecata,simtea ca e ceva in legatura cu ea.Nu a durat mult timp pana sa afle ce era defapt,si ca toate banuielile lui se adevereau:Ea avea de acum un alt prieten,cineva frumos,destept...un baiat aproape perfect in ochii unei copile.Adesea plimbandu-se cu iubitul ei,spunea despre noul amic ca este frumos,si pare foarte de treaba:ce nu stia insa copila e ca isi batea joc de cuvintele "te iubesc",pt ca inima ei a decis ca trebuie sa spuna aceste vorbe amandurora.Poate era fericita asa,sau poate asta era ce isi dorea de fapt,dar nu facea nimic altceva decat sa infinga spini in sufletul iubitului ei,provocand dureri ale caror urme se mai vad si azi.Cu toate astea,el a tacut si nu a spus o vorba cuiva vreodata:iubirea parea sa insemne de acum doar lacrimile calde cazute pe perna,in lungile nopti albe carora el le pierduse numarul,si intrebarea adresata unei icoane,la care nu primise nicodata raspuns: "De ce?Cu ce am gresit eu ?Spune-mi ce sa fac..."
A trecut mult timp de atunci,au mai curs multe lacrimi...si copila a ramas asa cum era...copila.El insa a plecat,lasand in spate amintiri ce dor,si o suferinta pe care nici Dumnezeu nu e capabil sa o vindece.Ultima data cand l-am vazut a fost intr-o dimineata rece de toamna,intr-o gara...apoi,acoperit de fumul cetii dense,a disparut.Stiu doar ca acum e intr-un loc linistit,si inca mai asteapta raspuns la acele intrebari.
Tarziu in noapte,o umbra de dor ii trezeste amintirea,chemandu-l acasa...